Aspecte de calcul și prezentare a sistemului de inertare a tancurilor de marfă la o navă de tip petrolier

Cererea de tancuri petroliere reprezintă nivelul minim de tonaj necesar pentru a transporta un anumit volum de petrol. Deci, se presupune că navele vor atinge un punct culminant al ratei de transport, vor transporta încărcături mult mai mari, nu vor avea întârzieri la încărcat şi descărcat şi vor petrece perioade minime de timp în balast; dar, în practică acest scenariu este improbabil deoarece ineficienţele sunt, într-o oarecare măsură, tot timpul prezente pe piaţă.

Comerțul internațional s-a dezvoltat foarte mult de la sfârsitul anilor 80. Între 1980 şi 2014 acesta a crescut de 2 ori din punct de vedere al volumului fizic al exporturilor. Această creştere a generat o creştere corespunzatoare a cererii de servicii de transport în general şi o creştere spectaculoasă a cererii de servicii de tranport maritim în particular. Peste 90% din fluxurile comerciale internaţionale se desfaşoară pe mare.

 

În acest proiect îmi propun să tratez aspecte de calcul și prezentare a sistemului de inertare a tancurilor de marfă la o navă de tip petrolier.

Scopul principal al instalației de gaz inert este acela de a elimina riscul de foc si explozie pe tancurile petroliere și tancurile chimice.

Sistemul de gaz inert, care folosește gazele de ardere, se constituie dintr-un complex de elemente, care asigură prevenirea incendiilor și exploziilor la o navă de tip tanc petrolier sau tanc chimic.

Expunerea persoanelor la acest gaz, din cauza conţinutului redus de oxigen, este foarte periculoasă. Din acest motiv este obligatorie testarea atmosferei tancului înaintea intrării. Pentru inspectare, fără aparat de respirat, concentraţia de O2 din cargotanc va fi de 21%.

Pe parcursul lucrării voi prezenta instalația de gaz inert a unei nave tanc petrolier, voi prezenta principalele sale elemente componente și voi efectua aspecte particulare de calcul asupra acestora.

Totodată voi prezenta elemente de operare, exploatare și mentenanță pentru instalația de gaz inert.

Mentenanța sistemului de inertare este foarte bine structurată, începând de la planurile de mentenență emise de sistemul integrat, până la procedurile de operare care sunt foarte bine puse la punct.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*